Coaching la Superlativ
Integrative Nutrition Health Coach (INHC)

office@coachinglasuperlativ.ro

Despre Info Servicii Evenimente Blog #1000 Exerciții zilnice de antrenare a fericirii Resurse Contact

Reziliența psihologică la copii - Ce este și cum o putem crește


Pentru că în vara anului 2018 voi pune în practică un proiect foarte ambițios (taberele de dezvoltare personală pentru copii), iar prima temă va fi despre reziliența copiilor, iată mai jos un articol lămuritor pe această temă. Este un articol din care am luat resurse de pe un site pe care îl recomand tuturor părinților (heysigmund.com) care doresc să se educe în ceea ce privește psihologia copilului și nu numai, am combinat cu propriile tehnici și experiențe, am strecurat secrete din conceptul taberei și am adăugat suficiente materiale care să lămurească diverse aspecte. A ieșit un articol lung și ajutător zic eu pentru acei părinți care vor să pună o temelie bună pentru viitorul copiilor lor.

Reziliența este un termen împrumutat din fizică, și înseamnă că proprietățile anumitor corpuri trebuie să revină la forma lor inițială după ce au fost supuse unei deformări elastice. Cu alte cuvinte, înseamnă revenire la normal. Reziliența are mai multe întrebuințări și sensuri în domeniul psihologiei, managementului, ecologiei și fizicii. Ne vom ocupa mai jos de aplicabilitatea cuvântului în psihologie.

Toți copiii sunt capabili de lucruri extraordinare. Nu există o genă a fericirii, nici o genă a succesului și nici o genă a "lucrurilor extraordinare". Potențialul pentru fericire și măreție se află în toate, și va însemna lucruri diferite pentru copii diferiți. Nu putem face o magie astfel încât copiii noștri să nu se confrunte cu provocări de-a lungul drumului. Ceea ce putem face însă este să le dăm abilitățile necesare, astfel încât aceste obstacole să nu-i înfrângă. Le putem construi reziliența psihologică, adica reacția la stres și adaptabilitatea. Reziliența psihologică este capabilă să ajute copilul să facă față în situații de stres, provocare, tragedie, traume sau adversitate. Când copiii sunt rezilienți, sunt mai curajoși, mai curioși, mai adaptați și mai capabili. Vestea minunată este că reziliența este ceva ce poate fi cultivat la toți copiii.

 

Reziliența și creierul


În timpul momentelor de stres sau adversitate, corpul trece printr-o serie de schimbări menite să ne facă mai rapizi, mai puternici, mai alerți. Ritmul cardiac crește, tensiunea arteriala crește, adrenalina și cortizolul (hormonul de stres) cresc în corp. Pe termen scurt, acest lucru este salvator, dar pe termen lung este distructiv.

Răspunsul la stres este inițiat de amigdală, partea creierului responsabilă de răspunsurile instinctive și impulsive. De acolo, mesajele sunt trimise la creier pentru a elibera cocktail-ul chimic (inclusiv adrenalina și cortizolul) pentru a ajuta organismul să reacționeze la stres. Când stresul este în plină desfășurare, schimbările fiziologice rămân activate. Dacă însă ele rămân active pentru o perioadă lungă de timp, acestea pot slăbi sistemul imunitar, corpul și creierul copilului, aflate în plin proces de dezvoltare.

Stresul poate provoca, de asemenea, ca partea din față a creierului (cortexul prefrontal) să se închidă temporar. Cortexul prefrontal este turnul de control al creierului. Este implicat în atenție, rezolvarea problemelor, controlul impulsurilor și reglarea emoției. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de "funcții executive". Neimplicarea cortexului prefrontal în momentul de stres este un lucru bun pentru o perioadă scurtă. Adică, dacă îți explodează ceva brusc în față, evident că sari instinctiv într-o parte, cu fața în jos. Și asta pentru că acel cortex prefrontal a fost pus pe pauză și a preluat controlul amigdala, răspunzătoare de instinctele de supraviețuire. Dacă însă îți era activat cortexul prefrontal, întâi stăteai să analizezi la ce distanță trebuie să sari sau ce putere are explozia...și cu siguranță nu aveai nici o șansă de supraviețuire. Repet, este vital pentru o scurtă perioadă sa fie întreruptă această comunicare între cortexul prefrontal și amigdală.

Reziliența psihologică însă este legată de capacitatea de a reactiva cortexul prefrontal (și de a calma amigdala, în cel mai scurt timp de la declanșarea stresului). Când se întâmplă acest lucru, schimbările fiziologice care sunt activate de stres încep să se inverseze, extinzând capacitatea de recuperare, adaptare, sau găsirea unei soluții la stres, provocare sau adversitate.

 


Cum influențează reziliența comportamentul?


Copiii vor avea diferite niveluri de reziliență și modalități diferite de a răspunde și de a se recupera din momentele de stres. Ei vor avea, de asemenea, moduri diferite de a arăta când cerințele care sunt puse pe umerii lor depășesc capacitatea lor de a face față. Ar putea deveni emoționali, s-ar putea interioriza, sau ar putea deveni sfidători, supărați sau furioși. Desigur, chiar și cei mai rezistenți dintre războinici au zile în care totul devine prea mult, dar reziliența redusă va induce mai des anumite modele de comportament.


Poate fi crescută reziliența?


Da. Cu siguranță poate fi crescută. Reziliența psihologică poate fi schimbată și întărită la orice vârstă. Una dintre cele mai interesante constatări din ultimul deceniu este că putem schimba traseele neuronale ale creierului prin experiențele la care îl expunem (neuroplasticitate). Experiențele corecte pot să modeleze caracteristicile individuale, intrinseci ale unui copil într-un mod care să-i construiască și să-i crească rezistența la stres și capacitatea de adaptare.


Construirea rezilienței la copii


Să facem din copiii noștri oameni mari, sănătoși, înfloritori, nu are nici o legătură cu eliminarea oricăui obstacol din calea lor. Bineînțeles, dacă le-am elimina sau am putea să facem o magie încât ei să plutească pe deasupra tuturor durerilor, adversităților, pierderilor și eșecurilor, ar fi minunat. Dar nu ar fi neapărat bine pentru ei. Un pic de stres în viață îi ajută să-și dezvolte abilitățile de care au nevoie pentru a înflori. Consolidarea psihicului lor pentru o viață sănătoasă vizează cultivarea abilităților și strategiilor de abordare a acelor evenimente neplăcute, stresante.


1) Reziliența are nevoie de relații, nu de independență fără compromisuri


De ce unii copii reușesc să treacă cu bine printr-o situație grea, stresantă, iar alții nu? De ce anume depinde reacția copilului și depășirea cu bine a obstacolelor?

Cercetările arată că nu este vorba de o anume forță interioară pe care unii copii o au și alții nu, nici de grade diferite de determinare. Ci este vorba întotdeauna de existența unei relații de susținere în viața acelui copil care reușește să iasă invingător și nu se prăbușește în fața stresului și al obstacolelor. În contextul unei relații iubitoare cu un adult care îi îngrijește, copiii au posibilitatea de a dezvolta abilități vitale de a face față situațiilor dificile. Prezența unui adult receptiv, suportiv, iubitor, poate contribui, de asemenea, la inversarea schimbărilor fiziologice care sunt activate de stres, protejând în felul acesta creierul, organismul și sistemul imunitar al copilului de efectele dăunătoare ale acestor schimbări fiziologice. Orice adult din viața unui copil poate face o diferență - familie, profesori, bone, prieteni, antrenori - oricine.


2) Întărim și susținem relația copiilor cu persoanele care au grijă de ei și îi iubesc, susțin, încurajează


Susținerea socială  este asociată cu emoții pozitive mai mari, cu un sentiment de control personal și predictibilitate, cu stimă de sine, motivare, optimism, rezistență. Însă copiii nu-și dau seama întotdeauna cine este în "clubul lor de fani" daca nu li se explica, nu li se spune. Orice putem face pentru a-și construi legătura cu oamenii care îi iubesc îi va întări." I-am spus bunicii cât de curajos ai fost. E atât de mândră de tine"." I-am povestit lui tati la telefon ce succes ai avut azi la competiție"

 

3) Îi lăsăm să știe că este bine să ceară ajutor


Copiii vor avea de multe ori ideea că a fi curajoși înseamnă să facă lucrurile singuri întotdeauna (super eroii din desenele animate). La fel am crezut și noi și iată-ne ajunși adulti, precum Cidul, morți dar stând pe cal, doar ca să speriem maurii. Lăsați-i să știe că a fi curajos și puternic înseamnă și să știi când să ceri ajutor. Îi încurajăm să facă singuri ceea ce pot face singuri, dar în egală măsură le spunem că este ok să ceară ajutorul atunci când sunt depășiți. E plin pământul de adulți care se duc în prăpastie trăgînd după ei și o țară întreagă dacă este nevoie, doar pentru că nu știu, nu vor, sau le este rușine să ceară ajutor.

 

4) Construim și consolidăm capacitățile copiilor de execuție și decizie.


Consolidarea capacității lor executive și decizionale va dezvolta cortexul prefrontal . Acest lucru îi va ajuta să-și gestioneze propriul comportament dar și sentimentele, și să-și sporească capacitatea de a dezvolta strategii de adaptare. Unele modalități puternice de a-și construi aceste capacități decizionale și executive sunt:

• stabilim rutine
• modelăm comportamentul social sănătos
• cream și și menținem relații de încredere în jurul lor
• le oferim oportunități pentru propriile conexiuni sociale
• jocuri creative
• jocuri de gândire (bune pentru controlul impulsurilor, planificare, memorie de lucru și flexibilitate mentală (abilitatea de a schimba gândurile spre o altă alternativă sau model mai bun de gândire dacă situația o cere);
• jocuri care implică memorie (de ex. Jocul de cumpărături - "Am mers la cumpărături și am cumpărat un [cățeluș]", următoarea persoană spune: "Am mers la cumpărături și am cumpărat un [catelus și o bicicletă pentru t-rex]"; persoana următoare ... "Am mers la cumpărături și am cumpărat [un cățeluș, o bicicletă pentru t-rex și un balon cu aer cald) - câștigătorul este ultimul în picioare care nu uită ceva de pe lista de cumpărături;
• exerciții specifice
• le oferim ocazii de a gândi și de a acționa independent (dacă nu sunt de acord cu noi și ne spun ce greșim, este foarte bine - capacitatea lor executivă și decizională înflorește!)
• le oferim oportunități pentru luarea propriilor decizii


5) Încurajăm o practică regulată de mindfulness

Practicile de mindfulness creează schimbări structurale și funcționale în creier, schimbări care susțin un răspuns sănătos la stres. Astfel, se îmbunătățește cortexul prefrontal calmant și rațional și se reduce activitatea în amigdala instinctivă și impulsivă. De asemenea, consolidează conexiunile dintre cortexul prefrontal și amigdală. Cu cât aceaste conexiuni sunt mai puternice, cu atât răspunsul copilului la stres va fi mai bun și reziliența sa psihologică mai crescută.


6) Exerciții

Exercitiul intareste si reorganizeaza creierul pentru a-l face mai rezistent la stres. Una dintre modalitățile prin care se întâmplă acest lucru este prin creșterea numărului de substanțe neurochimice care pot calma creierul în momente de stres. Orice lucru care îi face pe copii să se distreze, să se miște, sunt salvatoare. putem face oricând și din orice situație o ocazie de a se mișca și amuza. Pe mine m-au cucerit lecțiile acestea de muzica făcute de o dnă profesoară atât de pasionată...copiii se mișcă, învață, se distrează.


7) Construim sentimente de competență și de excelență


Îngrijim acel sentiment din ei care le reamintește că pot face lucruri grele. Putem face acest lucru de fiecare dată când recunoaștem punctele lor  forte, lucrurile curajoase pe care le fac, efortul lor atunci când fac ceva dificil; și când îi încurajăm să ia propriile decizii. Când au un sentiment de stăpânire, aceștia sunt mai puțin susceptibili să reacționeze la stresul viitor și mai probabil să facă față provocărilor viitoare. Periodic, Luca, băiețelul meu de aproape 7 ani mă întreabă la ce cred eu că este el cel mai priceput. Îi enumăr punctele lui forte și vad cum se echilibreaza și se bucură, își ia putere și curaj din ce îi spun. Pentru că el simte nevoia să-mi pună această întrebare și să-și audă de la mine calitățile lui atunci când poate e debusolat, a făcut o gafă, a avut un eșec.


8) Le creștem și hrănim optimismul

Optimismul s-a dovedit a fi una din caracteristicile cheie ale oamenilor rezilienți. Creierul poate fi remodelat pentru a fi mai optimist prin experiențele la care este expus. Dacă copilul are tendința să privească de fiecare dată doar jumătatea goală a paharului,îi arătăm o viziune diferită. Acest lucru nu înseamnă invalidarea modului în care se simte. Recunoaștem părerea lui despre lume și îl ghidăm treptat spre una diferită. Ideea este să se concentreze mai degrabă asupra a ceea ce a mai rămas, decât asupra a ceea ce a fost pierdut.


9) Îi învățăm să recadreze o situație, să-i schimbe semnificația negativă cu una pozitivă/neutră

Abilitatea de a recadra provocările în așa fel încât să fie mai puțin amenințătoare este legată de reziliență. Capacitatea de a recadra o situație mi se pare una dintre cele mai valoroase deprinderi.  Pentru a construi această abilitate, le recunoaștem dezamăgirea, apoi le îndreptăm ușor privirea spre oportunitățile pe care le-ar putea găsi. Acest lucru îi va ajuta să diminueze aspectul neplăcut/înfricoșător și să creeze din el ceva care este frumos unic. De asemenea, îi vom încuraja să pună la îndoială orice limite sau idei despre cum ar trebui să se facă lucrurile, să chestioneze orice situație reală. Aceste deprinderi sunt minunate și pline de magie pentru orice copil sau adult care le deține și exersează în viața de zi cu zi. Resemnificarea unui eveniment îți dă puterea înapoi și, personal, este un instrument pe care îl folosesc foarte des în lucrurl cu clienții mei, fie ei copii, fie adulți.

Am să-ți dau un exemplu mai jos cu fiul meu, Luca, într-o situație dificilă.

Luca este din categoria senzitiv, sensibil, extrem de curios și dornic de cunoaștere. Atât de pasionat de a cunoaște încât atunci când află lucruri noi, le trăiește la maxim, absoarbe instant informația, trăind-o în același timp cu o intensitate care de multe ori ne dă bătăi de cap. El este primul copil cu care am exersat și exersez reziliența psihologică, și el este inspirația mea pentru taberele de dezvoltare personală adresate copiilor.

Într-o zi l-am luat de la after school atât de surescitat încât am știut imediat că a aflat/descoperit ceva senzațional care l-a bulversat total. Am intuit bine...era vorba despre extratereștrii, văzuse un documentar pe acest subiect și au dezbătut apoi pe larg. Am discutat cu el în mașină, am dezbătut și acasă. A venit noaptea și ora de somn...vedeam că mintea lui nu procesase încă acea informație senzațională pentru el, era și surescitat dar și terifiat. Mi-am dat seama că a dat o semnificație negativă acestei informații, alegând să creadă că extratereștrii pot exista și pot fi răuvoitori, pot invada Pământul și mai știu eu ce sa facă. Evident că a adormit cu greu, iar dupa 2-3 ore s-a trezit cu halucinații si frică mare de extratereștrii. Am povestit cu el încă o dată ce a văzut in documentar (o tehnica de ventilare a șocului învățată de la Daniel Siegel- cu rezultate excepționale), cu lux de amănunte. Apoi iar și iar, până spre 4 dimineața (între timp i-am făcut și îmbrațișarea fluturelui- o tehnică foarte bună pentru copii în diverse situații de șoc). Apoi, la 4 dimineața, după ce am considerat că a ventilat suficient evenimentul, am decis să-l ajut să-i schimbe semnificația negativă pe care singur i-o dăduse, tocmai pentru a nu mai face din această informație ceva înfricoșător, ci ceva ce poate deveni o resursă pozitivă. Long story short, am ajuns la concluzia că de fapt extratereștrii nu au găsit nici un om care să vrea să se împrietenească cu ei și să le arate Pământul și am incheiat cu promisiunea că el va fi cel ce va inventa o rachetă specială cu un robot pe post de pilot, care va inspecta toate planetele în căutare de extratereștrii prietenosi. Robotul îi va aduce la Luca, să le prezinte frumoasa noastră planetă și obiceiurile oamenilor. Ei, la rândul lor, ne vor învăța lucruri fascinante descoperite de civilizația lor pe planetele unde locuiesc Copilul a adormit îmbătat de această perspectivă de super erou și de bucuria de a descoperi prieteni pe alte planete. Și așa, un episod tulburător s-a încheiat cu bine, reziliența lui psihologică a crescut simțitor, eu nu am ajuns la urgențe cu un copil șocat și cu halucinații, iar Luca a învățat, printre altele, câteva metode haioase și eficiente de a-și gestiona singurel emoțiile prea puternice care îl copleșesc.

Ceva de genul acesta (adaptat însă) voi face și în tabăra de dezvoltare personală pentru copii din iulie 2018. Copiii vor învăța, printre multe alte ateliere și cursuri fascinante, să reacționeze echilibrat, să știe ce au de făcut, să chestioneze și să se chestioneze, să folosească câteva tehnici amuzante dar puternice pentru a-și gestiona stresul și fricile.


10) Suntem noi înșine un model de reziliență

Se știe că toți copiii învață prin imitarea modelelor din viața lor. Copiii noștri vor dori să fie ca noi și vor urmări tot ce facem. Fără a trece peste ceea ce ei nu ar putea face față, le permitem să vadă cum ne descurcămi cu dezamăgirea. Îi lăsăm să vadă și viața noastră emoțională, evident la momentul potrivit. Îi va ajuta să vadă că tristețea, blândețea, dezamăgirea sunt experiențe umane foarte normale. Atunci când experiențele sunt normalizate, va exista o siguranță și securitate care le va deschide calea pentru a explora ceea ce înseamnă acele experiențe pentru ei și pentru a experimenta modalități de a răspunde.

Vulnerabilizarea (repet, cunoscând limitele specifice lor dincolo de care nu treceți) noastră în fața lor, autenticitatea de care dăm dovadă vor fi mai de efect decât zece cursuri, școli și tabere în care îî trimitem. Nu uitați, modelele lor suntem noi, părinții lor.

 

11) Îi confruntăm cu propriile lor frici- însă întotdeauna fiindu-le noi, ca părinți, alături

Să-ți confrunți fricile poate fi atât de împuternicitor și eliberator totodată (în limitele instinctului de conservare, evident. Să rămâi în viață este și mai important), dar pentru a face acest lucru, copiii au nevoie de ajutorul nostru, al părinților. Copiii pot fi destul de radicali, astfel încât atunci când se confruntă cu ceva dificil, opțiunile pot părea doar două - să confrunte situația respectivă sau să o evite cu orice preț.

Însă există o a treia opțiune, și anume trecerea treptată spre situația respectivă/frică în timp ce sentimentul este susținut și cu un anumit control. Ceva în genul la ce am făcut cu Luca la povestea cu extratereștrii , dar fără schimbarea semnificației. Practic partea de ventilație. În cartea "creierul copilului tău", Daniel Siegel explică atât metoda cât și beneficiile ei.


12) Îi încurajăm să evaluze întotdeauna și riscurile la care se supun cand fac anumite acțiuni

Îi lăsăm să știe că, de multe ori,  curajul pe care îl au pentru a face ceva dificil este mai important decât rezultatul. În funcție de vârstă, le putem da treptat libertatea să învețe unde sunt limitele,  îi putem încuraja să se gândească la deciziile lor și să  învețe că pot face față lucrurilor care nu merg bine. Când își asumă riscuri, încep să se deschidă lumii și își dau seama de capacitatea lor de a o modela. Există magie în asta pentru ei și pentru noi.

"Îmi place cât de curajos ești. Când vei încerca lucruri și proiecte din ce în ce mai grele, s-ar putea să nu fie întotdeauna bine, dar înseamnă că devii mai puternic, mai inteligent, mai curajos și vei fi mai aproape să reușești data viitoare"

Credeți-mă pe cuvânt...este așa o putere pe care o capătă copilul și o încredere în el...


13) Nu ne grăbim să îi salvăm

Există un timp extrem de prețios penru a fi folosit în dezvoltarea lor:  acela dintre momentul căderii lor din picioare și cel în care se ridică. Prețios pentru că ei învață cum să se ridice și să stea pe picioarele lor. Bineînțeles că, uneori, să-i ridicăm noi și să le oferim un loc stabil este tot ce au nevoie pentru a prinde putere și a merge mai departe. Principalul lucru însă este să nu o facem de fiecare dată. Expunerea la factorii de stres și provocările pe care le pot gestiona în timpul copilăriei va contribui la asigurarea faptului că sunt mai capabili să facă față stresului în timpul maturității. Există dovezi că aceste experiențe timpurii determină schimbări pozitive în cortexul prefrontal fiind protejați astfel împotriva efectelor negative ale stresului viitor.

14) Nu grăbim lucrurile, fiecare copil are ritmul și unicitatea sa

Reziliența nu este despre a nu cădea niciodată. Este vorba însă despre ridicarea din nou, și nu este nici o grabă să se întâmple asta. Toți trăim uneori dureri emoționale, durere și tristețe. Sentimentele au întotdeauna un motiv bun pentru a fi acolo. Cheia pentru copii este să învețe să respecte acele sentimente (chiar și cele rele), dar să nu le lase să-i copleșească și să le țină privirea doar înspre probleme. Tristețea și durerea, de exemplu, ne pot face să ne retragem/interiorizăm pentru un timp. În timpul acesta, informația este reflectată, asimilată și procesată, astfel încât să se regăsească echilibrul. Dacă acest lucru este grăbit, chiar dacă este în numele rezilienței, aceasta emoție neprocesată, neintegrată, poate părea că nu mai este și totuși, să izbucnească cu putere în cele mai neașteptate momente.


15) Le încurajăm gândirea flexibilă, nu îngrădită în termeni duali și atât

Oamenii se schimbă, noi ne putem schimba. Situațiile de viață se pot schimba. Nu există o regulă general valabilă, aplicabilă la toți..Cercetările au descoperit că acei copii care au o gândire flexibilă - convingerea că oamenii au potențialul de a se schimba - sunt cei care dau dovadă de mai multă reziliență atunci când lucrurile devin grele. Acești copii au mai puțin stres și anxietate, sentimente mai bune despre ei înșiși ca răspuns la excluziunea socială și o sănătate fizică mai bună.


16) Construim setul lor secret de instrumente pentru rezolvarea problemelor- întrebarile

Copiii trebuie învățați să se auto- chestioneze.Să-și puna singuri întrebări ajutătoare. Exemple de întrebări pot fi:

• Ce ar face cineva pe care îl consideră ei capabil?
• Ce soluții au mai mers înainte?
• Să spună orice idee îî trece prin cap și apoi să facă triajul
• Cum putem sparge această mare problemă în bucăți mai mici?

Ca și părinți, putem valida emoția copilului, apoi îl putem ajuta cu întrebări și orientare spre solutii, fără însă a i le oferi noi de-a gata, ci fiindu-i alături în căutările și frământările sale.

Încercăm să rezistăm tentației de a le rezolva noi problemele și situațiile dificile. Pe măsură ce se deprind să ne  vorbească și să se chestioneze asupra a ceea ce simt, a ceea ce  vor, ce soluții gasesc, mintea lor se transformă și se întărește. Îi ghidăm, dar, oriunde putem, îi lăsăm să vorbească și să încerce să vină cu propriile soluții (când Luca îmi spune că a pățit ceva, că are o problemă, întrebarea mea este : "cum ai rezolvat asta? ce ai făcut penru asta ca să nu se mai întâmple? cum te gândești să o rezolvi?"). Noi, părinții, suntem cel mai sigur loc din lume lângă care ei pot experimenta și încerca lucruri noi. Rezolvarea problemelor este o abilitate minunată și de dorit pe care orice copil trebuie să o capete de la părinții săi.

Astfel le dăm ocazia să exploreze și să se rătăcească în jurul propriului lor mare potențial.


17) Întrebăm "cum", nu "de ce"


Când lucrurile merg prost - și se va întâmpla asta - întrebând copiii "de ce" se va termina adesea în "nu știu". Cine știe de ce oricare dintre noi face lucruri stupide sau ia decizii care nu sunt bune? Singura certitudine este că noi toți o facem. Mai degrabă decât "de ce ai făcut asta" ,îi putem orienta spre soluții: "cum ai putea rezolva ceea ce ai făcut" ?


Și mai presus de toate ...îi lăsăm să știe că sunt iubiți necondiționat. (dar deja știați asta). Acest lucru le va da o bază solidă pentru a-și reveni în momentul în care lucrurile par că o iau razna de tot. O mare parte a rezilienței este de fapt  a ajunge să creadă în ei înșiși, având ca bază solidă iubirea noastră necondiționată.

Sunt sigură că nicunul dintre noi nu vom reuși să bifam totul, să fim perfecți și să creăm copii perfecți. Însă le putem cultiva abilitățile necesare și atitudinea potrivită pentru a face față în orice împrejurare.

Tot asta vom face și noi în taberele " Copii rezilienți, copii la superlativ" dîndu-le acele instrumente secrete, magice, care să facă din ei niște adulți puternici, împliniți, fericiți.

 


Am scris acest articol pe 13 Noiembrie 2017
Daca vrei sa lucrezi cu mine, mă poti contacta pe mail la coachinglasuperlativ@gmail.com sau la telefon 0748 210 397. Dacă nu răspund imediat, probabil că sunt într-o ședință de coaching și, dacă îmi dai un SMS, te voi suna înapoi.

Nu există comentarii.

Adaugă un comentariu





Intrebare de securitate:

Cate roti are un autovehicul? (raspundeti in litere, de ex "patru")


Cum se țin ședințele?

Ședințele se țin individual, față în față, pe Skype sau la telefon (doar în timpul săptămânii).

Cele de grup se vor ține la o locație ce va fi comunicată participanților.

Secret coaching-ul se va ține la locația indicată de solicitant.

Cum îți faci programare?

Pentru a-ți face o programare, îmi poți scrie la una dintre adresele de mail: office@coachinglasuperlativ.ro sau coachinglasuperlativ@gmail.com .

De asemenea, te poți programa telefonic, la 0748210397 (poți suna între orele 10-17; dacă nu răspund pe loc, trimite-mi un SMS și te voi suna înapoi).

Vino la o ședință de coaching
  • Dacă ești în căutarea unui răspuns, ești blocat într-o anumită situație, cauți ceva cu îndârjire
  • Te simți depăsit, obosit, deprimat, fără țel și bucurie în viață
  • Îți dorești performanță, evoluție în bussines sau viața profesională, în relațiile personale
  • Îți pui întrebări existențiale 
  • Dorești să fie ascultat fără a fi judecat