Am făcut ceva foarte greu, dar care mi-a adus multă fericire și eliberare atăt mie cât și persoanei cu care am vorbit.

Am tăcut, am primit și privit în față adevărul despre mine așa cum era în inima altcuiva. Am avut curajul să văd cum sunt eu în inima cuiva, cuiva care știam că nu m-a plasat într-un loc confortabil și drăguț. Situații vechi, nespuse și nerezolvate, în care poate bănuiești că ai rănit cândva, dar timpul s-a scurs demult și este tare greu și inconfortabil să zgândări răni pe care le vrei vindecate.

Mi-am asumat această decizie care mă scotea enorm din zona de comfort....am ascultat spuse de vocea altcuiva adevărurile alea pe care nu aveam curajul să mi le spun mie nici în șoapta minții. E atunci când lași ca fricile tale din minte să fie rostite de vocea altcuiva. Poate o voce aspră, care adaugă și propriile percepții.

Acceptarea, asumarea și comunicarea de acest fel duc însă, paradoxal, la o mare fericire și eliberare.

Am privit-o în ochi pe Magda de atunci, am înțeles-o, am acceptat-o, am iertat-o, am iubit-o. Am văzut cât a crescut de atunci și cât de frumos. Și cât bine face comunicarea deschisa, cu cărțile pe față. Câte pietre de moară ridică, câte neînțelegeri și dureri dizolvă.

Fericită pentru curățenia de primăvară din inimi.