Azi e 8 martie. Și o să fiu brutal de sinceră cu ce simt. Mă rog, adică cu ce nu simt.

Păi nu simt nimic, dar absolut nimic special. Nu știu dacă e de bine sau de rău, nici nu contează asta. Am fost la Luca la grădi, ne-au cântat, mamele lăcrimau, eu nimic...și m-am întrebat dacă sunt puțin defectă...habar nu am, probabil că sunt doar extrem de refractară la chestii stabilite dinainte, la care toți să serbăm femeia pe 8 martie. Când trăim într-o lume în care "ierarhia" este foarte clar stabilită de societate, de religie și de mai știu eu cine..: bărbatul e superior femeii, că el a fost primul făcut, că e mai musculos și că femeia i-a dat mărul...De la aberațiile astea apoi pornesc miscările feministe când femeile devin femei-bărbate ca Zoia lui Caragiale. Una peste alta, femeia ba e oprimată (prin decret direct de la Dumnezeu, zic bărbații), ba e bărbată, ca răspuns la oprimare. Numai ea însăși nu mai este...oscileaza dureros între extreme...poate de aia și pământul ăsta suferă atât..pentru că femeia încă nu și-a auzit menirea și puterea ei însăși. Mda, păi cam de asta nu mă emoționează nimic azi.

Hai să vă zic ce mă emoționeză pe mine legat de toate acestea.

Însăși momentul în care s-a născut Luca, momentul acela în care am conștientizat că am dat viață, este ceva ce nu pot descrie în cuvinte pentru că nu cred că se poate...acel moment îl simți și gata (și pentru că dăm viață este doar unul dintre multele motive pentru care nu cred în rolul acela inferior ierarhic care i se atribuie femeii...dar știu că este ceva foarte pe placul bărbaților...și na...de ce să renunțe la așa ceva?...nu mai bine Îl iau ei ca aliat pe Dumnezeu în trebușoara asta de a împărți ființele umane în supuși și șefi?). 

Apoi a mai fost un moment, când Luca avea vreo 3 ani și mi-a zis coerent, explicit și apăsat, înainte de a adormi într-o seară:

• Mami, stii de ce te-am ales eu să-mi fii mamă?
• Nu
• Pentru ca să-ți dau un NUME. Numele MAMA.

Și a pus capul jos și a adormit. Nici acest moment nu-l voi uita niciodată.

Deși de când s-a născut Luca am schimbat percepții, comportamente, principii și rădăcini în mod radical, deși a fost echivalentul unei treziri fantastice, deși el este un profesor zilnic pentru mine în școala asta a mamei, știu că mai am drum lung în față până să ajung să înțeleg cu adevărat magia și puterea adevărată a femeii. Dar măcar sunt on my way.

Cam asta...

Dragilor, găsiți-vă sensul, frumusețea și puterea...deveniți libere în interiorul vostru și asta vă va aduce un 8 martie în fiecare zi, nu doar o dată pe an când așteptăm să ne dea bărbații flori și copiii cântecele.

Dacă aș putea să mă mai nasc o dată și aș fi întrebată dacă vreau să fiu femeie sau bărbat, aș răspunde fără nici o ezitare: femeie. Și pentru că tot este 8 martie, am ales ca fericirea cu numărul 11, să fie cea de a fi femeie.

PS- până acum vreo 15 ani aveam un regret nespus pentru că nu m-am născut bărbat...și da, cred că atunci eram defectă..nu acum...între timp m-am reparat...

La mulți ani!